6.2 – Înființarea de activități neagricole în zone rurale

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat pentru perioada 14 iulie 2015 – 30 octombrie 2015 prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.2 din cadrul PNDR 2014-2020, pentru anul acesta, așa cum precizează și paginadeagricultura.ro.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin aceasta sub-măsura va contribui la promovarea diversificării activităților către noi activități non-agricole în cadrul gospodăriilor agricole, a micro-întreprinderilor şi întreprinderilor mici, la obținerea de venituri alternative pentru populația din mediul rural şi reducerea gradului de dependență fată de sectorul agricol, prin crearea de locuri de muncă.
Valoarea sprijinului este de 50.000 de euro/proiect, cu posibilitatea majorării acestuia la valoarea de 70.000 euro/proiect (notă: nu există valori intermediare) în anumite cazuri: activităţile de producţie (de ex: fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton, fabricarea de peleți/combustibil din biomasă, etc.), servicii medicale, sanitar-veterinare sau agroturism (de ex: servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agreement și alimentație publică), și va fi acordat în două tranșe, astfel:
• 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare;
• 30% din cuantumul spijinului se acordă cu condiția implementării corecte a planului de afaceri, inclusiv dovada comercializării a cel puțin 30% din valoarea primei tranșe, dar fără a se depăși 5 ani de la semnarea deciziei de finanțare.

Pentru această submăsură nu avem propusă o lista a cheltuielilor eligibile. Sunt finanțate toate cheltuieli care au legătura cu activitatea pentru care este solicitat sprijinul și pot fi decontate dacă sunt efectuate în perioada de implementare a proiectului, respectiv, după semnarea deciziei de finanțare, dar înainte de solicitarea celei de a doua tranșe, în interiorul termenului de 5 ani, “indiferent de natura acestora”.

Este important de precizat că în cadrul submăsurii 6.2, achiziţionarea de terenuri construite și neconstruite este permisă, cu condiția ca terenul achiziționat să fie utilizat pentru desfășurarea activităților propuse prin proiect și în scopul proiectului.

În Anexa 5 – Fisa submăsurii 6.2 sunt precizate tipurile de operațiuni/activități și cheltuieli neeligibile, ca de exemplu:
– Prestarea de servicii agricole, achizitionarea de utilaje si echipamente agricole;
– Procesarea și comercializarea produselor prevazute în Anexa I din Tratat.

Tipurile de operațiuni și cheltuieli eligibile sunt în conformitate cu Anexa 7 – Lista codurilor CAEN eligibile pentru finanțare în cadrul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale.

Cheltuieli neeligibile generale sunt cele precizate în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020 (PNDR), dintre care exemplificăm:
• cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente ”second hand”;
• cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal şi pentru transport persoane;
• cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile.

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale sunt:
1. Fermieri/membrii unei gospodarii agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi non-agricole pentru prima dată în spaţiul rural, minim autorizați ca PFA (persoană fizică autorizată);
2. Micro-întreprinderi/întreprinderi mici existente din spaţiul rural, care îşi propun activităţi non-agricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sm 6.2;
3. Micro-întreprinderi/întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul aplicării pentru submăsura 6.2 sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul aplicării pentru obținerea sprijinului nerambursabil.
Precizăm că atât micro-întreprinderile, cât și întreprinderile mici, trebuie să fie înregistrate şi să desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural, respectiv sediul social și/sau punctul/punctele de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural.

Gospodăria este reprezentată de “totalitatea membrilor de familie, a rudelor sau a altor persoane care locuiesc şi gospodăresc împreună, având buget comun, şi care, după caz, lucrează împreună terenul sau întreţin animalele, consumă şi valorifică în comun produsele agricole obţinute. Gospodăria poate fi formată şi dintr-un grup de două sau mai multe persoane între care nu există legături de rudenie, dar care declară că, prin înţelegere, locuiesc şi se gospodăresc împreună“, conform Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – MADR.

Persoanele fizice neautorizate NU sunt eligibile pentru obținerea sprijinului nerambursabil.

În cadrul submăsurii 6.2, solicitantul trebuie să aibă capital 100% privat și să se încadreze în categoria:
– microintreprindere (maximum 9 angajați și o cifră de afaceri anuală netă/active totale de până la 2 milioane euro, echivalent in lei);
– intreprindere mică (între 10 și 49 de salariați și o cifră de afaceri anuală netă/active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei).

Referitor la serviciile de agroturism precizăm că structurile de primire agro-turistica vor fi în conformitate cu normele de clasificare prevăzute în Ordinul nr. 65/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism.

Pentru construcțiile definitive, solicitantul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute, obținut prin contract de vânzare-cumpărare, de donație, moștenitor, hotărâre judecătorească, etc. definite cf Lg nr. 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor şi unele masuri pentru realizarea locuintelor, modificată și completată, asupra terenului pe care urmează a se realiza investiția.

Octavian EPURE, trainer

Facebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrmail

About the author: admin

Has one comment to “6.2 – Înființarea de activități neagricole în zone rurale”

You can leave a reply or Trackback this post.

Leave a Reply

Your email address will not be published.