Egalitate de gen

La nivelul Uniunii Europene, precum și la nivelul statelor membre, au fost înregistrate progrese în toate domeniile vizate de egalizarea oportunităților și a drepturilor pentru cele două sexe. În continuare, însă, există provocări notabile, multe puncte ce trebuie atinse raportat la nevoile femeilor, interesele, dorințele și așteptările lor. Cadrul juridic existent la nivelul Uniunea Europeană, […]

Măsura 6.4. Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole

Începând cu data de 15 iulie 2015, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deschis, printre altele, Măsura 6.4. Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole prin care se urmărește diversificarea veniturilor persoanelor în mediul rural și stimularea activităților neagricole, respectiv: – Stimularea mediului de afaceri din mediul rural prin creșterea numărului de activități non‐agricole desfășurate […]

Conflictul de interese – Partea II

Evitarea conflictului de interese este pentru un funcționar public un subiect asupra căruia acesta, trebuie întotdeauna să fie bine informat pentru a se situa în afara unei asemenea posibile situații. (Numim “funcţionar public” persoană numită într-o funcţie publică în condiţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.) Evitarea conflictului de interese contribuie la asigurarea, în […]

Ajutorul experţilor externi cooptați

În procesul de achiziţie din fonduri nerambursabile, autoritatea contractantă are dreptul de a decide desemnarea unor experţi externi cooptați. Aceştia sunt contractaţi ca specialişti externi, pe lângă comisia de evaluare. Experţii cooptaţi pot fi implicaţi în procedura de evaluare, atât de la începutul procesului, cât şi pe parcursul evaluării. În funcţie de complexitatea caietului de […]

Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovatoare

În Monitorul Oficial nr. 405 din 9 iunie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 3823/2015 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis „Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovatoare“ aferentă Programului operaţional Competitivitate (POC). Acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face cu respectarea […]

SubMăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole

În cadrul submăsurii 4.1– Investiții în exploatații agricole, vor fi sprijinite investiţiile care sporesc competitivitatea fermelor prin dotarea acestora cu utilaje şi/sau echipamente performante, dar și investiţiile care vizează modernizarea exploataţiilor agricole şi îmbunătăţirea calităţii activelor fixe. Termenul limită de depunere a dosarelor este 30.10.2015. Conform ghidului publicat pe site-ul AFIR, sprijinul acordat prin sub‐măsura […]

Programul Operațional Competitivitate (2014-2020) – Acţiunea 2.2.1 – „Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere.” – Partea I

Proiectele ce pot fi încadrate în această acțiune se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii sau consorţiilor de microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii din cadrul clusterelor centrate pe domeniul TIC ca potenţiali beneficiari în cadrul Acţiunii 2.2.1. Solicitantul trebuie să demonstreze/argumenteze gradul de noutate al produselor/serviciilor TIC realizate în cadrul proiectului, în context naţional/internaţional şi […]