INVESTIȚII NEAGRICOLE ÎN RURAL PRIN SM 6.2 ȘI SM 6.4 – PARTEA II

Ca urmare a articolului publicat aici, venim cu completările necesare pentru sM 6.2 și sM 6.4 dedicate investiții neagricole mediului rural. sub Măsura 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale sM 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale propune un sprijin public nerambursabil sub formă de sumă forfetară în cuantum […]

Start-up Nation România pentru stimularea IMM-urilor

Programul Start-up Nation România, prin care antreprenorii vor putea obține fonduri nerambursabile de la stat de până la 200.000 de lei fiecare, aflat încă în dezbatere publică, propune următoarele condiţii, dintre care precizăm pe cele mai importante: – Sunt SRL, conform Legii nr.31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, SRL-D în baza Ordonanţei […]

Programul Operațional Competitivitate (2014-2020) – Acţiunea 2.2.1 – „Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere.” – Partea I

Proiectele ce pot fi încadrate în această acțiune se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii sau consorţiilor de microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii din cadrul clusterelor centrate pe domeniul TIC ca potenţiali beneficiari în cadrul Acţiunii 2.2.1. Solicitantul trebuie să demonstreze/argumenteze gradul de noutate al produselor/serviciilor TIC realizate în cadrul proiectului, în context naţional/internaţional şi […]