Cursul se adresează atât factorilor de decizie din administraţia publică locală (aleşi locali, manageri publici, persoane cu funcţii de conducere), cât şi reprezentanţilor partidelor politice implicaţi în procesul de dezvoltare locală.
Problemele şi provocările teritoriale sunt din ce în ce mai diverse şi numeroase, iar rolul unei strategii de dezvoltare locală este acela de a găsi răspunsuri. Strategia este în fapt un pact contractual între membrii comunităţii: administraţie publică, mediu economic, societate civilă, populaţie, fiii comunităţii care nu mai trăiesc în localitate, precum şi orice altă parte interesată. Pentru succesul strategiei este nevoie de un management strategic, care să asigure mecanisme de sprijin și o arhitectură instituţională care să facă posibilă acţiunea comună. În al doilea rând, strategia reprezintă o alegere a excelenţelor și competitivităţii locale. Astfel, ea este nu numai un document programatic, ci şi un instrument, un tablou de bord care stabilește indicatori și o foaie de parcurs.