Programul START 2016

Prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul Programului START 2016 se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevăzute de Regulamentul CE nr. 1.407/2013.

Obiectivul principal al prezentei scheme de minimis îl reprezintă stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM – maximum 249 de angajați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau dețin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei), îmbunătăţirea performanţelor economice ale IMM-urilor deja existente, dezvoltarea capacităților de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării în sectorul privat economic.

Prin noul Program START 2016, aflat în consultare, firmele mici și mijlocii nou înființate pot beneficia de un ajutor nerambursabil de până la 120.000 de lei, reprezentând cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 120.000 lei/beneficiar. Beneficiarul sprijinului financiar nerambursabil va trebui să susțină cel puțin 10% din din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

Trebuie îndeplinite cumulativ un set de condiții, din care cele mai importante sunt:
– au capital social integral privat;
– nu au beneficiat de alocații financiare nerambursabile în cadrul programului în anii anteriori.
– au o vechime de cel mult 2 ani la data deschiderii aplicației electronice de înscriere a planului de afaceri;
– nu au datorii la bugetul general consolidat și la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât și pentru punctul de lucru.

Echipamentele/serviciile eligibile pe care le pot achiziționa startup-urile beneficiare ale măsurilor ajutorului financiar nerabursabil prin noul START 2016 sunt prezentate pe site-ul http://www.aippimm.ro, cele mai importante cheltuieli eligibile fiind:
– Echipamente tehnologice, mașini, utilaje și instalații de lucru-inclusiv software-ul aferent, necesare desfășurării activităților pentru care a solicitat finanțare;
– Autoutilitare,
– Brevete de invenție, mărci de produse și servicii, software pentru comerțul on-line, software-uri necesare desfășurării activității;
– Echipamente IT tehnică de calcul. Se pot achiziționa echipamente IT, din fiecare tip, corespunzător numărului total de angajați, cu excepția activităților care necesită acest lucru;
– Achiziționarea de spații de lucru, de producție și spații pentru prestări servicii și comerț;
– Mobilier, birotică;
– Realizare site pentru prezentarea activității solicitantului si a produselor sau serviciilor promovate, pentru operatorii economici care nu dețin alt site;
– Instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie;
– Instalații de încălzire/climatizare aferente spațiului de comerț, producție sau servicii;
– Consultanța pentru întocmirea documentației și implementarea proiectului, dar nu mai mult de 4% din valoarea eligibilă.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrmail

About the author: admin

Leave a Reply

Your email address will not be published.