Necesitatea unei noi legi a achiziţiilor publice din România

Noua propunere legislativă urmărește reglementarea achiziţiilor publice din România în vederea asigurării transpunerii complete a Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 94 din 28.03.2014.
Legislația propusă se dorește a fi cadrul legislativ prin care achiziţiile publice să fie concepute astfel încât să se asigure o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii sociale.
Noul proiect de lege oferă mecanisme care să aibă ca efect înlăturarea problemelor existente, prin:
1. Posibilitatea de a iniţia şi organiza în mod transparent şi util consultări cu experţi independenţi, participanţi din piaţă şi instituții de profil din domeniu pentru ca specialiștii din autorităţile contractante să aibă acces direct la expertiza acestora, având ca efect redactarea într-un mod informat şi complet a dosarului de atribuire aferent unui contract de achiziție publică.
2. Încurajarea autorităţilor contractante de a utiliza proceduri competitive, chiar și de negociere cu încadrarea în cazurile expres reglementate.
3. Sprijinirea aplicării parteneriatului pentru inovare pentru implementarea obiectivului referitor la cercetare-inovare, în cazul achiziţiilor cu caracter inovator. Deoseri, autoritățile centrale din România au fost constrânse în demararea unei proceduri a cărui studiu de caz, respectiv specificații tehnice nu trebuia a fi publicate.
4. Încurajarea autorităţilor contractante de a efectua achiziţii publice ecologice.
5. Îndemnarea aplicării procedurilor de atribuire în vederea sprijinirii incluziunii sociale; respectiv încurajarea la aplicarea factorilor de evaluare cu impact social şi de mediu, pentru a atinge obiectivele Strategiei Europa 2020.

În prezent, atribuirea contractelor de achiziţie publică este reglementată printr-un set de acte normative, precum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, cât și Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.
Actele normative care au fost modificare în mod succesiv, în fiecare an şi chiar de multe ori pe an, ceea ce a adus atingere stabilităţii şi predictibilităţii sistemului legislativ, însă cu toate acestea structurile de control abilitate găsesc o serie de nereguli. Necesitatea unui cadru legislativ în materia achizițiilor publice este, pe lânga atingerea obiectivelor enunțate, o acțiune benefică în rândul autorităților contractante și a operatorilor economici.

Livia CAMCIUC, trainer

Facebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrmail

About the author: admin

Leave a Reply

Your email address will not be published.