Programul Operaţional Competitivitate (2014-2020) – Acţiunea 2.2.1 – „Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere.” – Partea II

3. Ce trebuie obținut prin proiect? – Indicatorii de realizare a unui proiect
Un proiect poate beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul acestei acţiuni doar dacă la finalul implementării are ca rezultat cel puţin o aplicaţie / un produs / serviciu TIC inovativ realizat şi modul în care produsul va fi integrat/comercializat în sectorul respectiv.
Solicitantul trebuie să aibă în vedere indicatorii în baza cărora se va face monitorizarea proiectului (indicatori care vor trebui menţionaţi şi cuantificaţi în mod obligatoriu în Cererea de finanţare şi în documentele anexe – unde este cazul):
Solicitantul va trebui să urmărească realizarea fiecărui tip de indicatori aşa cum sunt ei prezentaţi în Cererea de finanţare. Indicatorii de realizare vor fi monitorizați pe perioada de implementare iar indicatorii de rezultat vor fi monitorizați pe parcursul perioadei de durabilitate, timp de 3 ani după finalizarea implementării.
Inovarea de proces şi organizaţională trebuie să fie strict legată de atingerea obiectivului proiectului care vizează obținerea de produse/servicii TIC inovative.

4. Ce poate fi inclus în bugetul unui proiect?
În cadrul prezentei acţiuni – schema de minimis, sunt eligibile pentru finanţare și pot fi incluse în bugetul proiectului următoarele tipuri de activități:
o informare şi publicitate, inclusiv activităţi de promovare a rezultatului proiectului (produsului sau serviciului creat prin proiect)
o servicii de consultanţă/avize/acorduri/autorizaţii
o instruire/formare profesională specifică
o auditare intermediară/finală a proiectului
o management intern de proiect
o cercetare de piață în scopul identificării unor nişe pentru produsul/serviciul TIC inovativ
Condiţii generale de eligibilitate a cheltuielilor:
a) Indiferent de tipul proiectelor, toate cheltuielile realizate în cadrul acestora trebuie să fie în legătură directă cu activităţile propuse în proiect şi necesare pentru realizarea acestora şi să respecte simultan următoarele condiţii generale de eligibilitate, conform HG 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune 2014–2020
b) Cheltuielile trebuie să fie efectuate după data depunerii cererii de finanţare cu excepţia cheltuielilor prevăzute în schema de minimis dedicate pregătirii proiectului.

Valoarea ajutorului financiar nerambursabil va fi cuprinsa intre minim 1.600.000 lei si maxim 3.240.000 lei, inclusiv TVA pentru cheltuieli eligibile iar durata de implementare a unui proiect va fi de minim 24 luni si maxim 36 de luni.

Codrina Andrioaiei, trainer

Facebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrmail

About the author: admin

Leave a Reply

Your email address will not be published.