INVESTIȚII NEAGRICOLE ÎN RURAL PRIN SM 6.2 ȘI SM 6.4 – PARTEA I

AFIR a publicat spre consultare ghidurile solicitantului din rural pentru: sM 6.2 Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale sM 6.4 Sprijin pentru investiţii în crearea  şi dezvoltarea de activităţi neagricole. Astfel, antreprenorii din toată țara, care își desfășoară activitatea în mediul rural, vor putea obține până la 200.000 de euro prin intermediul sM […]

Start-up Nation România pentru stimularea IMM-urilor

Programul Start-up Nation România, prin care antreprenorii vor putea obține fonduri nerambursabile de la stat de până la 200.000 de lei fiecare, aflat încă în dezbatere publică, propune următoarele condiţii, dintre care precizăm pe cele mai importante: – Sunt SRL, conform Legii nr.31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, SRL-D în baza Ordonanţei […]