Conflictul de interese – Partea I

Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal.

Conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate.
Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus.

Analizând pe rând părțile componente ale acestei definiții putem spune că :

1. Participarea la luarea unei decizii – această condiție este îndeplinită atât atunci când decizia depinde exclusiv de voința oficialului public în cauză, cât și atunci când acțiunea oficialului public respectiv reprezintă doar o verigă din procesul de luare a deciziei. Condiția este îndeplinită și atunci când oficialul public este parte a unui organism colectiv care decide prin vot, iar acesta participă la dezbateri și la vot.

2. Existența unui interes personal – acesta poate fi reprezentat de un beneficiu pe care oficialul public sau o persoană apropiată acestuia îl obține ca urmare a deciziei luate. Așadar, pentru a se afla într-un conflict de interese, oficialul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care să îi afecteze un interes personal.

Tipuri de conflicte de interese

Conflictul de interese poate fi de mai multe tipuri.

Poate fi potenţial în situaţia în care un oficial are interese personale de natură să producă un conflict de interese dacă ar trebui luată o decizie publică.
Conflictul de interese potenţial – X este arhitectul șef al orașului A, iar fratele său este directorul unei mari companii de construcţii.

Conflictul de interese actual apare în momentul în care oficialul este pus în situația de a lua o decizie care l-ar avantaja sau care ar avantaja un apropiat de-al său sau un partener de afaceri.
Conflictul de interese actual – X este arhitectul șef al orașului A, iar compania fratelui său a depus documentaţia pentru obținerea unei autorizații de construcție în respectivul oraș.

Al treilea tip de conflict de interese este cel consumat, în care oficialul public participă la luarea deciziei cu privire la care are un interes personal, încălcând prevederile legale.
Conflictul de interese consumat – X, în calitatea sa de arhitect șef al orașului A, a semnat autorizația de construcție solicitată de compania fratelui său.

Așteptările publicului privind conduita pe care oficialul public trebuie să o aibă variază în funcţie de tipul concret de conflict de interese existent la un anumit moment. Dacă în cazul conflictului de interese potenţial conduita cerută oficialului este mai degrabă pe exercitarea în mod transparent şi echidistant a atribuţiilor sale, în cazul conflictului de interese actual oficialul trebuie să se abţină de la luarea oricăror decizii, informându-şi superiorul ierarhic despre situaţia apărută.

Conflictul de interese consumat apare în cazul în care oficialul nu s-a abţinut de la luarea unei decizii în ipoteza unui conflict de interese actual şi implică latura sancţionatorie a reglementării.

Mai jos este prezentată o clasificare pentru a înțelege care sunt gradele de rudenie și cum sunt ele clasificate, precum și relația de afinitate și cum este aceasta luată în calcul.

Grade de rudenie și afinitate

Gradul de rudenie se aplică după cum urmează:
— gradul I: fiul și tatăl
— gradul II: fraţii
— gradul III: unchiul şi nepotul de frate
— gradul IV: verii

Relaţia de afinitate apare între un soţ/soţie și rudele celuilalt soţ/soţie.

Gradul de afinititate este luat în calcul astfel:
— gradul I: mama și soția fiului acesteia / soacra și nora
— gradul II: cumnatele și cumnații
— gradul III: unchiul și soția nepotului de frate
— gradul IV: verii, soții și soțiile acestora

Codrina Andrioaiei, trainer

Facebooktwitterredditpinterestlinkedintumblrmail

About the author: admin

Leave a Reply

Your email address will not be published.