INVESTIȚII NEAGRICOLE ÎN RURAL PRIN SM 6.2 ȘI SM 6.4 – PARTEA I

AFIR a publicat spre consultare ghidurile solicitantului din rural pentru:

  • sM 6.2 Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale
  • sM 6.4 Sprijin pentru investiţii în crearea  şi dezvoltarea de activităţi neagricole.

Astfel, antreprenorii din toată țara, care își desfășoară activitatea în mediul rural, vor putea obține până la 200.000 de euro prin intermediul sM 6.2 și sM 6.4 propuse prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, în diverse domenii, de la cazare în pensiuni turistice până la domeniul preferat al tuturor, IT.

Firmele existente sau nou înfiinţate trebuie să-şi desfăşoare activitatea finanțată prin proiect în mediul rural. Punctul de lucru sau sediul social unde se desfășoară activități aferente investiției finanțate trebuie să fie în spațiul rural.

PNDR 2014-2020 definește “spațiul rural” ca fiind totalitatea comunelor la nivel de unitate administrativ-teritorială, comuna fiind  cea mai mică unitate administrativ-teritorială.

Mai mult, AFIR oferă ajutoare financiare nerambursabile pentru diversificare și/sau investiții non-agricole în mediul rural, de pe tot cuprinsul țării.

Domeniile de diversificare în mediul rural

Domeniile de diversificare acoperite în cadrul sM 6.2 și 6.4 sunt:

  • Producție;
  • Activități meșteșugărești;
  • Turism;
  • Furnizarea de servicii;
  • Fabricarea de peleți și brichete din biomasă, doar pentru sM 6.4.

sM 6.2 și 6.4 propun ca solicitanții eligibili pentru acordarea sprijinul financiar nerambursabil să se încadreze în următoarele categorii:

  • Micro-întreprindere – < 9 salariaţi şi cifră de afaceri sau active totale < 2 milioane euro, echivalent lei;
  • Întreprindere mică – < 49 de salariaţi şi cifră de afaceri sau active < 10 milioane euro, echivalent în lei.

Categoriile de solicitanţi eligibili în cadrul sM 6.2 și 6.4, propuse spre consultare, în funcție de forma de organizare sunt:

  • Persoană fizică autorizată, Întreprinderile individuale și Întreprinderile familiale (OUG nr. 44/ 2008, cu modificările și completările ulterioare);
  • Societate cu răspundere limitată (Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate agricolă (Legea nr. 36/1991 cu modificările şi completările ulterioare);
  • Cooperativă agricolă de grad I (Legea nr. 566/ 2004 de exploatare şi gestionare a terenurilor agricole şi a efectivelor de animale).

Tu ce părere ai despre sM propuse de AFIR pentru spațiul rural? Spune-ne părerea ta!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedintumblrmail

About the author: admin

Leave a Reply

Your email address will not be published.