Prevenirea Fraudelor în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora – I

Asociaţia Experţilor Autorizaţi în Investigarea Fraudelor (ACFE) utilizează următoarea clasificare a fraudelor: 1. Manipularea intenţionată a declaraţiilor financiare, de exemplu: raportarea incorectă a veniturilor. 2. Orice tip de deturnare de bunuri tangibile sau intangibile: rambursări frauduloase de cheltuieli, etc. 3. Corupţie – mită, manipularea procedurilor de cerere de oferte, nedeclararea conflictelor de interese, deturnarea de […]

6.2 – Înființarea de activități neagricole în zone rurale

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat pentru perioada 14 iulie 2015 – 30 octombrie 2015 prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.2 din cadrul PNDR 2014-2020, pentru anul acesta, așa cum precizează și paginadeagricultura.ro. Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin aceasta sub-măsura va contribui la promovarea diversificării activităților către noi […]

Subcontractarea în cadrul contractului de achiziţie publică

O poziţie specială în cadrul procesului de achiziţie publică o au subcontractanţii ofertanţilor participanţi. Aceştia pot fi declaraţi de la momentul depunerii ofertei, cât şi ulterior prin notificarea expresă a autorităţii contractante cu care s-a încheiat contractul de achiziţie. Pentru această variantă din urmă, în acelaşi timp cu depunerea notificării, se vor depune şi datele […]

Sustenabilitate – Dezvoltare Durabilă

Pentru a defini termenul de sustenabilitate, termen la care se face referire şi care este tratat întotdeauna în proiectele cu finanţare nerambursabilă, cel mai potrivit este să ne raportăm la definiţia dată în cadrul Conferinței mondiale asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992. În cadrul conferinţei a fost acordată o atenție deosebită acestui […]

Egalitate de gen

La nivelul Uniunii Europene, precum și la nivelul statelor membre, au fost înregistrate progrese în toate domeniile vizate de egalizarea oportunităților și a drepturilor pentru cele două sexe. În continuare, însă, există provocări notabile, multe puncte ce trebuie atinse raportat la nevoile femeilor, interesele, dorințele și așteptările lor. Cadrul juridic existent la nivelul Uniunea Europeană, […]

Măsura 6.4. Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole

Începând cu data de 15 iulie 2015, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deschis, printre altele, Măsura 6.4. Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole prin care se urmărește diversificarea veniturilor persoanelor în mediul rural și stimularea activităților neagricole, respectiv: – Stimularea mediului de afaceri din mediul rural prin creșterea numărului de activități non‐agricole desfășurate […]

Conflictul de interese – Partea III

Diferența între conflicte de interese și incompatibilităţi Una dintre cele mai des întâlnite și discutate probleme care se manifestă atât în sistemul administrativ, cât şi în spațiul public, este confuzia care se face adesea între cele două noțiuni: conflictul de interese, pe de o parte, și incompatibilităţi, pe de altă parte. Dacă ar fi să […]

Conflictul de interese – Partea II

Evitarea conflictului de interese este pentru un funcționar public un subiect asupra căruia acesta, trebuie întotdeauna să fie bine informat pentru a se situa în afara unei asemenea posibile situații. (Numim “funcţionar public” persoană numită într-o funcţie publică în condiţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.) Evitarea conflictului de interese contribuie la asigurarea, în […]

Conflictul de interese – Partea I

Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal. Conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea […]

Ajutorul experţilor externi cooptați

În procesul de achiziţie din fonduri nerambursabile, autoritatea contractantă are dreptul de a decide desemnarea unor experţi externi cooptați. Aceştia sunt contractaţi ca specialişti externi, pe lângă comisia de evaluare. Experţii cooptaţi pot fi implicaţi în procedura de evaluare, atât de la începutul procesului, cât şi pe parcursul evaluării. În funcţie de complexitatea caietului de […]